Am observat ca romanul, orice ar face, stie intotdeuna sa-si pastreze zambetul pe buze, indiferent de situatie. Poate ca e o stare pe care am mostenit-o sau poate ca am capatat un reflex automatizat care ne invata sa tratam lucrurile cu haz. Haz de necaz mai degraba.
De exemplu, ce ar zice un student care ar avea de dat mai mult de 3 restante in toamna? “Da-i dracu ca ei sunt prosti. Eu am invatat cat am putut. Asta e. Acum sunt obosit si ies la o bere”. Ce ar zice un tip care abia a fost dat afara de la slujba? “Ce retarzi. Nu ma merita”. Ce ar zice o tipa care abia a fost parasita de iubitul ei? “Imi bag picioarele. Trei ani de zile cu un idiot. Macar l-am supt de bani”.
Si exemplele ar putea continua. Imposibil sa nu fi trait asa ceva pana acum. Curios e ca nu ma bucur ca-s roman, ci ca sunt mandru de multitudinea de atitudini pe care le aplic in viata de zi cu zi. Acel zambet interior care nu dispare niciodata face toti banii.
