Stam pe balcon şi inspiram aerul nocturn bucureştean şi m-a pocnit nostalgia vremurilor trecute şi parcă anticipam nostalgia pe care o s-o resimt peste ceva vreme dupa studenţie. “O tempore” ca să zic aşa. A sta noaptea să observ mişcarea de pe şosea a devenit de ceva timp unul din obiceiurile mele de dinainte de culcare.
Stau şi văd ce lumină e aprinsă la blocul de vizavi, o patrulă de poliţie, un taxi care opreşte lângă (ne)obositele curve, un câine rătăcit traversează în zig-zag strada, o maşină luxoasă demarează în trombă, o maşină de salubritate trece agale făcându-şi treaba în doru lelii.
Totul e amorţit de adierea vântului de început de vară. Oftez după vacanţă, după zile de zăcut la soare, “frântă” de lene şi brusc realizez că atât timp cât mai am aceste momente înainte de culcare înseamnă că mai am timp şi de mine şi de lene şi că încă nu am motive serioase să mă plâng… încă mai am momente de evadare din cotidian. Ceea ce vă doresc şi vouă 🙂
